Aerul diafan al tatuajelor în formă de pană. Semnificaţii şi
legende
Pe lângă articolele de îmbrăcăminte şi bijuteriile, ultimul
trend în materie de tatuaje îl reprezintă simbolul de pană.
Aerul diafan şi fineţea acestui simbol a câştigat un număr impresionant
de adepte, care de multe ori aleg să şi-l tatueze pe umăr, pe glezna sau în
zona abdomenului.
Una dintre culturile care pur şi simplu venerează pana este
cultura mezo-americana, mai exact triburile de azteci şi mayaşi.
În cultura acestor civilizaţii străvechi, pana era asociată
cu luna şi o recoltă bogată.
În cultura irocheză, oamenii aveau un ritual special numit
‘Dansul Penelor’, care consista în rostirea unor rugăciuni de mulţumire către
zeul suprem, numit Bunul Geamăn.
Indienii zunii foloseau penele de pasăre pentru a
confecţiona beţişoare speciale pentru şedinţele de rugăciune.
Aceste beţigaşe, care în vârf aveau câte un smoc de pene,
erau înfipte în lanurile de porumb şi în alte locuri sacre.
Potrivit legendei, în momentul în care vântul sufla în
smocul de pene, rugăciunile lor erau înălţate către cer.
Pentru egipteni, pana înfăţişa un simbol al justiţiei
eterne, datorită faptului că o greutate cât de mică ajungea să descumpănească
talerele balanței justiției.
Înainte de toate însă, pana este considerata un simbol al
sacrificiului.
Încă din timpuri străvechi, puii, găinile şi alte păsări
erau folosite pe post de jertfe aduse zeilor.
În urma ritualulilor, singura parte din jertfa care rămânea
în jurul altarului erau penele. Potrivit legendei, penele atestau îndeplinirea
ritului sacru.
Penele de diferite păsări au fost bogate în semnificatii
fascinante în numeroase culturi. De exemplu: o singură pană căzută reprezintă
pierderi, naștere, și noroc.
1XBET
ReplyDeleteWe have created this page for you to enjoy 11bet the most realistic betting experience you have 바카라 사이트 ever experienced. Slingo.com. 1XBET